Apatia și animalele de companie

Atimia se caracterizează prin scădera foarte accentuată a tonusului afectiv şi a capacităţii de rezonanţă afectivă la situaţiile ambianţei, ilustrand stări somatice sau psihice grave. Se manifestă printr-o inexpresivitate mimico-pantomimică şi se întâlnește la stările de idioţie, în demenţe, stările confuzionale grave, catotonii sau stări defectuale schizofrene.

Apatia reprezintă conceptul sinonim al atimiei, caracterizat prin lipsa de tonalitate afectivă şi interes faţă de propria persoană şi ambianţă.
Starea de apatie la nivelul individului este deseori o stare trecătoare care se instaurează de cele mai multe ori pe fondul lipsei de speranţă sau suficienţei, şi se împrăştie facil, fără urmări durabile, prin interacţiunea dintre indivizi.

Apatia la animale reprezintă cea mai ușoară formă de inhibiție corticală, exprimată clinic prin încetinirea reacțiilor animalului (moliciune, percepere anevoioasă a comenzilor, miscări lente, facies tirst) și în general un slab interes fața de mediul înconjurator, răspunzând numai la excitațiile de intensitate mare.

Comportamentul psihic al unui animal de companie trebuie să fie vioi și bucuros la vederea stăpânului. Dacă animalul devine apatic și această stare se află în corelație cu alte stări( este somnolent, cu tendința de a sta mai mult culcat și caută locurile reci), este un semn de boală. De asemenea, câinii care in mod obisnuit sunt blânzi, dar devin agresivi și muscă atunci când sunt mângâiați, înseamnă că au o durere violentă undeva.

În acest caz proprietarul animalului trebuie să ducă animalul la o consultație făcută de medicul veterinar.

Medicul veterinar diagnostician va determina cauza schimbării comportamentului animalului sub îndrumarea datelor anamnetice relatate de proprietar și pe baza examenului clinic efectuat de medic. îi va argumenta ( fără să se justifice) proprietarului mecanismul fiziopatologic implicat în patologia animalului său și va iniția un tratament terapeutic și medicamentos ( dacă medicul a cules toate datele legate de simptomatologia animalului și a ajuns la un diagnostic). Veterinarul are datoria să-i ofere proprietarului date de evoluția bolii, aceasta putând fi reversibilă ( ceea ce va duce la vindecare și în același timp la revenirea comportamentului obișnuit al animalului) sau
ireversibilă ( caz în care starea animalului se poate ameliora și vor exista sanse să-și schimbe pozitiv comportamentul dar poate recidiva în orice moment sau starea fiziologică a animalului nu mai poate fi compatibilă cu viața,rezultând într-un final cu moartea acestuia)

Starea de apatie la om este deseori o stare trecătoare care se instaurează de cele mai multe ori pe fondul lipsei de speranţă sau suficienţei, şi se împrăştie facil, fără urmări durabile, prin interacţiunea dintre indivizi.
La nivelul unei naţiuni evoluţiile sunt mai dramatice şi de cele mai multe ori purtătoare ale unor sechele cu un impact de lungă durată asupra propriei istorii. Acum, recurgând la zicala că “istoria se repetă”, putem accepta şi că viaţa unei naţiuni are anumite cicluri.

Bibliografie 

• http://www.informatiadeseverin.ro/ids2/index.php/sanatate/5729-apatia-ii.html 
• Psihiatrie- V.Predescu- pag.183-195, pag 44-54
• http://www.elady.ro/forums/index.php?showtopic=4796- semne mai importante, după care proprietarul unui câine poate aprecia instalarea unei stări de boală
• Cursuri și laboratoare la disciplina “Clinica animalelor de companie”- Prognosticul (LP),Discuția cu proprietarul (LP).
• Semiologie și imagistică medical-veterinară partea a 2-a – Vasile Viorel Popa și Sallay Arpad- pag. 77, 154-155
• Semiologia stărilor afective la animalele de companie – Facultatea de Medicină Spiru Haret, 2014